Luna februarie deşi o lună de iarnă, străluceşte cu ajutorul vocilor romantice care s-au născut în această lună.
Voci sensibile, care sunt menite să încălzească sufletele şi inimile cu versurile, melodiile şi vocile lor, făcându-ne să uităm de frigul şi de gerul iernii.
Prima sărbătorită a acestui luni este o cântăreaţă de care suntem foarte mândri când o vedem participând la festivalurile naţionale sau internaţionale. O voce extraordinară care a ştiut să meargă întotdeauna mai departe trecând cu zâmbetul pe buze peste eventualele momente grele ale vieţii - Nicoleta Matei „Nico” (1 februarie 1970, Ploieşti).
Despre următoarea sărbătorită am putea spune pe bună dreptatea că esenţele tari în sticluţe mici se ţin. Deşi avea o vârstă fragedă atunci când ne povestea tuturor pentru prima oară de Primul ei univers, cu timpul ne-a devenit şi confidentă şi prietenă apoi, îndrumându-ne mereu Să credem în destin Şi să nu privim in urma niciodată – Carmen Trandafir (4 februarie 1975, Bucureşti).
O voce caldă sensibilă, care în urmă cu ceva ani, nu foarte mulţi vreo 20, ne spunea, ne povestea noua tuturor: spectatorilor, telespectatorilor şi de ce nu şi juriului cum Vorbeşte marea. Peste un an a cântat o melodie pentru care toate mamele l-au îndrăgit. Sunt numai 2 cântece care l-au făcut să fie îndrăgit, iubit, adorat şi aplaudat de fiecare dată. Desigur, la toate acestea se adaugă şi un simţ al umorului rar întâlnit - Cătălin Crişan (6 februarie 1968, Bucureşti).
O voce care a plecat să bucure soarele, cerul şi pământul. După ce timp de peste 30 de ani ne-a cântat şi încantat cu vocea sa caldă şi suavă, s-a dus să cânte şi îngerilor - Gil Dobrică (14 februarie 1946, Dăbuleni, jud. Dolj – 17 aprilie 2007, Craiova).
O perfecţionistă, o solistă care a ştiut să lupte şi să se lupte pentru a câştiga stima şi respectul tuturor - Elena Cârstea (26 februarie 1963, Agnita jud. Sibiu).
Voci calde, sincere, care nu o dată ne-au împărtăşit sentimentele lor: de bucurie, de fericire, de dragoste şi de iubire, care ne-au făcut martori la trăirile şi sentimentele lor mereu şi sperăm să fim împreună mulţi ani de acum înainte.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu