Astăzi se împlinesc 3 ani de când a trecut în nefiinţă regretatul Dan Spătaru.
Totul a început cum „Se întâmplă câteodată“ cu ceva timp în urmă, vreo 30 să fie, când aveam 3 sau chiar 4 ani şi admiram, priveam sau auzeam un înger cu o voce caldă, lină ca un cantec de primăvara. De atunci el a devenit "Raza mea de soare"
Mai târziu, la şcoală mergând, îmi alegeam mereu acelaşi loc şi rând „Rândul patru banca de la geam“, după care cu „Colegi de clasă“ mergeam în parc să vedem cum „Trecea fanfara militară“ sau cum „Mereu cânta o serenadă“ iar seara o asteptam cu nerăbdare şi repetam mereu acelaşi lucru „Mi-a spus inima aseară“ „Noapte bună, Bucureşti“.
Avea o vorba bună, un gând bun pentru fiecare. Îmii spunea „Prietene“ iar când imi era dor de ţară îmi spunea „De vrei să ştii ce înseamnă român“, să „Vin la Noi la Medgidia“ să trec pe lângă „Magistrala albastră“ iar să îi spun „Sărută marea pentru mine“.
Atunci când eram tristă sau supărată ma îmbărbăta uneori „Nu vreau să plângi“ alteori „Nu-ţi şade bine când plângi“ şi de fiecare dată „Nici o lacrima“.
N-au fost numai laude, au fost şi momente când mă certa, atunci când greşeam mă certa „Nu-i târziu“ sau mă întreba „Îţi pare rău“.
Atunci când eram în dilemă şi mă întrebam „Cine sunt eu“, îmi răspundea „Ce e cu tine?“, iar când eram nehotărâtă întrebându-mă mereu „Spune-mi unde, spune-mi cine“ mă sfătuia mereu „Mai gândeşte-te“ şi să merg „Pe drumul meu“ acolo unde sigur „Te-aşteaptă un om“.
Mă încuraja, mă sprijinea şi întotdeana îmi spunea „Să ştii“ că „Nimic nu e prea mult“ pentru că „Fericirea n-are vârstă“.
Deşi „Nu s-a gândit la despărţire“ „Ştrengarul“ ne-a urat în stilul său caracteristic discret „Drum bun“ sperând că într-o zi, „Orice s-ar întâmpla “ „Drumurile“ se vor întâni „Pe aleea Oltului“ unde să ascultăm un „Cântec“ şi să spunem cu toţii „Să cantăm chitara mea“.
Totul a început cum „Se întâmplă câteodată“ cu ceva timp în urmă, vreo 30 să fie, când aveam 3 sau chiar 4 ani şi admiram, priveam sau auzeam un înger cu o voce caldă, lină ca un cantec de primăvara. De atunci el a devenit "Raza mea de soare"
Mai târziu, la şcoală mergând, îmi alegeam mereu acelaşi loc şi rând „Rândul patru banca de la geam“, după care cu „Colegi de clasă“ mergeam în parc să vedem cum „Trecea fanfara militară“ sau cum „Mereu cânta o serenadă“ iar seara o asteptam cu nerăbdare şi repetam mereu acelaşi lucru „Mi-a spus inima aseară“ „Noapte bună, Bucureşti“.
Avea o vorba bună, un gând bun pentru fiecare. Îmii spunea „Prietene“ iar când imi era dor de ţară îmi spunea „De vrei să ştii ce înseamnă român“, să „Vin la Noi la Medgidia“ să trec pe lângă „Magistrala albastră“ iar să îi spun „Sărută marea pentru mine“.
Atunci când eram tristă sau supărată ma îmbărbăta uneori „Nu vreau să plângi“ alteori „Nu-ţi şade bine când plângi“ şi de fiecare dată „Nici o lacrima“.
N-au fost numai laude, au fost şi momente când mă certa, atunci când greşeam mă certa „Nu-i târziu“ sau mă întreba „Îţi pare rău“.
Atunci când eram în dilemă şi mă întrebam „Cine sunt eu“, îmi răspundea „Ce e cu tine?“, iar când eram nehotărâtă întrebându-mă mereu „Spune-mi unde, spune-mi cine“ mă sfătuia mereu „Mai gândeşte-te“ şi să merg „Pe drumul meu“ acolo unde sigur „Te-aşteaptă un om“.
Mă încuraja, mă sprijinea şi întotdeana îmi spunea „Să ştii“ că „Nimic nu e prea mult“ pentru că „Fericirea n-are vârstă“.
Deşi „Nu s-a gândit la despărţire“ „Ştrengarul“ ne-a urat în stilul său caracteristic discret „Drum bun“ sperând că într-o zi, „Orice s-ar întâmpla “ „Drumurile“ se vor întâni „Pe aleea Oltului“ unde să ascultăm un „Cântec“ şi să spunem cu toţii „Să cantăm chitara mea“.
-articol apărut în revista VIP, anul XVI (771), 17-23 Sept 2007.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu